Mihai Viteazul nu le-a permis discuţii polemice, ci a decis ca întregul conflict să se aplaneze într-o formă mai simplă sau miraculoasă. Atunci preoţii ortodocşi cât şi cei catolici au sfinţit apă, şi după câtva timp au constatat că apa sfinţită de preoţii ortodocşi e intactă, pe când apa sfinţită de preoţii catolici s-a alterat, probabil alterarea (aqua benedicta) se datora „sarei” care se punea în ea. Şi astfel, era expusă publicului spre a se face cu ea semnul crucii la frunte, iar ortodocşii s-o folosească „telepatic” un an întreg prin gustare şi stropire. Istorici europeni apologeţi, studiind istoria românească, au fost preocupaţi şi de această problemă mergând până la Voievozii Munteni şi primind răspunsuri ca de la orice creştin ortodox – român, că nu se pot îndoi de efectele acestui fenomen supranatural şi minunat în îndepărtarea nenorocirilor de invazii şi insecte petrecute odinioară la Roma anului 885 şi înregistrate şi în Analele Angliei, Spaniei, Italiei, Franţei şi în alte state. Au continuat apoi antroposofi, care explică şi azi aghiazma prin „misterele apei” manevraţi de forţele oculte care zac în om şi constituie drept argument de însuşi Kant în nemurirea sufletului. Creştineşte şi apologetic oricum a fost, este şi va fi în viaţa de toate zilele, toate teoriile nu pot lumina un fapt pe care nu e bine să-l privim banal. Aghiazma, ca izvor al ortodoxiei nu se strică. La sfinţire nu intervine vreo combinaţie sau vreun amestec. Intervine numai Darul Sfântului şi de viaţă făcătorul Duh. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu